Design
Iun 3, 2026

Sepadin: un rebranding tehnic în jurul unui singur principiu

Audit de brand, identitate vizuală și design de website pentru un furnizor de echipamente de laborator cu o istorie de peste treizeci de ani.
Sepadin, fondată în 1991, furnizează echipamente și consumabile de laborator de înaltă calitate. Susține cercetarea și activitatea analitică prin soluții tehnice performante - centrifuge, incubatoare, spectrofotometre sau cromatografe, iar clienții sunt universități, institute de cercetare, laboratoare publice și private, spitale. Un public tehnic, care citește o specificație înainte să citească un slogan.
Sepadin ajunsese, în treizeci de ani, furnizorul de referință pentru o bună parte dintre laboratoarele din România, însă imaginea publică rămăsese în urma companiei.

Problema

Site-ul fusese construit pentru un internet care nu mai există. Neresponsive, fără căutare, cu produsele îngropate sub cinci sau șase niveluri de navigație. Logo-ul exista într-o singură variantă orizontală, salvată ca JPG de rezoluție mică, inutilizabilă la dimensiunile și formatele actuale.
Problema se vedea în vânzare: agenții deschideau site-ul în fața clienților și pierdeau teren din prima, fiindcă un cromatograf de zeci de mii de euro și o pagină care arată ca un document scanat trimit mesaje contradictorii, iar clientul îl crede pe cel vizual. La conferințe, o companie de talia Sepadin trecea aproape neobservată în lipsa unui sistem care s-o reprezinte, funcționând la un nivel pe care identitatea ei nu îl mai confirma.

Mandat

Puteți intui cum arată brief-ul: site vechi, greu de navigat, nevoia unei prezențe, online și fizice, pe măsura portofoliului. L-am extins printr-un audit de brand care a precedat orice decizie vizuală. Ca etape mari, au fost chiar audit, identitate, website. Arhitectura de brand și designul de web au fost gândite împreună, de la un capăt la altul, ceea ce a permis ca fiecare decizie să se sprijine pe direcția stabilită la început.
Premisa pe care s-a construit totul: precizia. E unul dintre criteriile principale după care se evaluează aparatura de laborator și, prin urmare, singurul principiu care putea ține un brand din acest domeniu fără să sune împrumutat. În jurul ei s-a așezat promisiunea companiei: acces simplu la inovație complexă.

Strategie

Auditul a fixat fundația: o misiune centrată pe sprijinul cercetării, o viziune de lider pe piața românească de laborator, șapte valori operaționale, de la competență la deschiderea spre nou.
Din ele a rezultat un profil de brand cu o voce definită: matur, profesionist, cald fără familiarism, sigur fără emfază. Premiumul se citește în rafinament și în atenția la detaliu, nu în volum. Vocea s-a transcris într-un ghid de comunicare aplicabil imediat, de la titluri la microcopy, astfel încât tonul să rămână același indiferent cine scrie în numele companiei.

Identitate

Logo-ul funcționează ca sistem. Simbolul condensează patru lecturi adresate unui ochi tehnic: separările verticale ale cromatografiei, ideea de percepție amplificată, ordinea echipamentului de laborator, ritmul măsurătorii. Operează orizontal și vertical, ca logotip sau ca brandmark, cu reguli stricte de spațiere, dimensiune minimă și utilizare, condiția ca un brand să rămână el însuși în mâinile altora.
Tipografia mizează pe un grotesc contemporan, ales pentru claritate fără răceală, susținut de un secundar geometric și un font de sistem pentru consecvență pe orice mediu. Paleta pune tonuri intense lângă neutre liniștite, proporționate pentru a citi tehnologic, dar uman. Imagistica urmează patru principii: precizie, profesionalism, inovație, claritate, cu lumină naturală și specialiști reali în cadru, ca nota umană să nu se piardă în rigoarea aparaturii.

Website

Intervenția majoră a fost arhitectura. Vechea structură cerea cinci-șase pași până la un produs. Cea nouă scoate produsele în față și pune un modul de căutare performant la baza navigației, cu interogare simultană în toate categoriile. Documentația densă - fișe tehnice, demonstrații, resurse - a primit un Info Center separat, ca să existe fără să încarce parcursul principal.
Sitemap-ul rezultat distribuie clar categoriile de produse alături de servicii, despre, blog, contact, furnizori, cariere și paginile legale, fiecare cu rolul ei. Designul a fost livrat ca prototip interactiv în Figma.
De aici, proiectul trece în mâinile echipei Sepadin pentru implementare, iar adevăratul test - traficul și conversiile - va veni după lansare.

Continuitate

Sepadin însoțește generații de cercetători, și identitatea trebuia să recunoască asta. Am integrat în sistem elemente din istoria companiei, un reper pentru conducerea care a construit-o până aici. Logo, brand și site spun acum, coerent, ceea ce compania demonstrează de peste treizeci de ani: precizie, inovație, încredere.

Rezultat

Sepadin are un sistem de brand complet și un design de website pe măsura portofoliului. Agenții prezintă de pe o platformă care lucrează pentru ei, iar prezența la conferințe are în sfârșit o identitate în spate. Livrabilele au fost primite ca o reprezentare fidelă a companiei, de la strategie la print și la web.
Este extrem de profesionist - a înțeles imediat cine suntem și ce căutăm, iar asta se vede clar în toate materialele pe care le-a realizat ulterior pentru noi: logo, site, materiale digitale, print și altele. A reușit să surprindă perfect esența brandului nostru.
Alina Lenghel, General Manager, Sepadin

Proiect

Durată: aproximativ o lună și jumătate. Rol: arhitectură de brand și design de website. Livrabile: audit și poziționare de brand; identitate vizuală completă și manual de identitate; aplicații print și digitale; materiale pentru prezentări, rapoarte și conferințe; grafică auto; design de website livrat ca prototip interactiv Figma.
Daniela Anania, CEO @ eOrion
"Working with him was effortless, and communication was smooth and comfortable. What stood out the most was how collaboratively we developed ideas and how skillfully he refined and enhanced them, delivering a result far beyond what I initially envisioned."